Alătură-te comunităţii Altfel.md

Se anunţă alegeri istorice în Thailanda: O membră a familiei regale va candida pentru funcţia de prim-ministru

Foto: AFP

La ei

Se anunţă alegeri istorice în Thailanda: O membră a familiei regale va candida pentru funcţia de prim-ministru

Într-o mişcare fără precedent, sora regelui Thailandei a decis să intre în cursa pentru alegerea noului prim-ministru al ţării, informează BB, citat de Adevărul.

Prinţesa Ubolratana Mahidol, în vârstă de 67 de ani, va candida din partea unui partid aliat fostului prim-ministru Thaksin Shinawatra, potrivit documentelor oficiale de înregistrare. Decizia sa iese din tiparele tradiţiei familiei regale thailandeze, care se ţine departe de problemele politice.

Alegerile din Thailanda vor avea loc pe 24 martie şi vor fi urmărite îndeaproape, ele reprezentând prima şansă a Thailandei de a trece de sub conducere militară sub guvernare democratică.

Cine este prinţesa Ubolratana Mahidol

Născută în 1951, prinţesa Ubolratana Rajakanya Barnavadi este cel mai mare copil al fostului rege thailandez Bhumibol Adulyadej. Ea a frecventat cursurile prestigiosului Institut de Tehnologie din Massachusetts (MIT) si, după ce s-a căsătorit cu un american în 1972, a renunţat la titlul său regal. După ce a divorţat, s-a întors în Thailanda în 2001 şi a început din nou să participe la viaţa regală.

Ubolratana este activă pe reţelele de socializare şi a apărut şi în câteva filme thailandeze.

Prinţesa a avut trei copii, însă unul dintre ei a murit în tsunamiul din 2004. Ceilalţi doi trăiesc tot în Thailanda.

Ea s-a înregistrat în partidul Thai Raksa Chart, loial controversatei familii Shinawatra, care a dominat politica thailandeză pentru mulţi ani.

Cine mai candidează la alegeri

Prim-ministrul în funcţie al ţării, Prayuth Chan-ocha, şi-a anunţat, de asemenea, candidatura în scrutinul din martie pentru funcţia de premier. Şeful armatei, care a preluat puterea în 2014, în urma unei lovituri de stat militare, va candida din partea formaţiunii pro-armată Palang Pracharat. Însă în Thailanda, familia regală este admirată şi foarte rar criticată, aşadar nu se ştie care sunt şansele ca un membru al său să fie învins în alegeri.

comentarii

comentarii

Mai mult din: La ei

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top