Alătură-te comunităţii Altfel.md

Un fost gunoier devenit milionar a pierdut toți banii din cauza drogurilor. Ce job are acum

Foto: Abermedia/MICHAL WACHUCIK

Pe bune

Un fost gunoier devenit milionar a pierdut toți banii din cauza drogurilor. Ce job are acum

Gunoierul care a câștigat, în 2002, marele premiu la loto, în Marea Britanie, trăiește de pe o zi pe alta, după ce și-a cheltuit banii pe droguri și petreceri scandaloase, relatează Știrile Protv.

Michael Carroll a câștigat, în 2002, marele premiu la loto în valoare de 10 milioane de lire sterline, bani pe care i-a cheltuit organizând orgii și petreceri cu droguri.

Mai târziu, el a ajuns să numare mai mult de 30 de apariții în instanță. La audieri de obicei venea cu vre-o mașină tunată, sorbind bere și acoperit cu bijuterii.

Carroll și-a făcut o faimă proastă aruncând BigMac-uri și nughete de pui în oameni direct din mașină.

În interviurile din presă, el s-a lăudat că cheltuie 10 000 de lire sterline pe zi și se culcă cu 4 000 de femei. Dar, până în 2012, banii lui au dispărut și atunci a primit un ordin de restricție: a fost obligat să se țină departe de pub-uri: să stea la minim o milă distanță (1,6 km).

Michael Carroll / Sursa:MMP

Astăzi, bărbatul trăiește de pe o zi pe alta, cărând saci cu cărbuni și tăind lemne pentru doar 10 lire sterline pe oră.

„Car saci cu cărbuni de 50 de kilograme și tai lemne. Mi-am cheltuit cele 10 milioane de lire în doar 10 ani, iar acum nu am casă sau mașină, însă nu sunt supărat. La fel de ușor cum i-am câștigat, așa de repede am cheltuit banii”, a declarat Michael, pentru The Sun.

Michael Carroll / Sursa:Abermedia/ Michal Wachucik

Deși muncește mult, Carroll nu se plânge, ba dimpotrivă. Bărbatul a declarat că este o adevărată binecuvântare că nu mai are grija averii uriașe. „Car și câte 150 de saci cu cărbune pe zi. Viața nu se rezumă doar la bani. Știu că poate sună nebunește, dar sunt mult mai fericit de când m-am întors la muncă. Faptul că am ajuns falit a fost cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla”.

Michael Carroll / Sursa:Ken Macpherson
Continuă să citești
comentarii

comentarii

Mai mult din: Pe bune

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top