Alătură-te comunităţii Altfel.md

Sergio Ramos se însoară, iar la nuntă va face veselie legendara trupă rock AC/DC. Cât a plătit fotbalistul pentru show

Foto: thedrive.com

Lifestyle

Sergio Ramos se însoară, iar la nuntă va face veselie legendara trupă rock AC/DC. Cât a plătit fotbalistul pentru show

Legendara trupă australiană de rock AC/DC a fost invitată să întreţină atmosfera la nunta fotbalistului spaniol Sergio Ramos, eveniment programat la finalul acestei săptămâni (sâmbătă, 15 iunie) la Sevilla, scrie protv.ro.

Sergio Ramos se va căsători cu frumoasa prezentatoare de televiziune Pilar Rubio după o relaţie de şase ani, cei doi având deja împreună trei copii. Pilar, o fană rock înfocată, a fost cea care a avut ultimul cuvânt în ceea ce priveşte surpriza muzicală pregătită invitaţilor, bruneta oscilând mult timp între AC/DC şi Aerosmith.

În cele din urmă, viitoarea soţie a lui Ramos s-a oprit la AC/DC, chiar dacă liderul Angus Young a stabilit un preţ exorbitant pentru o nuntă. Astfel, se spune că cei doi miri vor scoate din conturi aproximativ un milion de euro, adică exact suma pe care fotbalistul echipei Real Madrid o câştigă în fiecare lună din salariu.

Alături de AC/DC, care va performa în cadrul recepţiei private de la reşedinţa cuplului din Sevilla, la nuntă a mai fost invitată şi Nina Pastori, o celebră cântăreaţă de flamenco.

În dorinţa de a controla cât de mult posibil imaginile şi fotografiile de la ceremonie, Sergio Ramos şi Pilar Rubio i-au anunţat pe cei 500 de invitaţi că vor avea obligaţia de a lăsa telefoanele mobile la intrare. Pentru cazurile de urgenţă, va fi pusă la dispoziţie o cameră specială.

Sergio Ramos şi Pilar Rubio / Sursa:Sergio Ramos/Instagram

Interesant e faptul că printre nuntaşi vor fi Gerard Pique şi Shakira, David şi Victoria Beckham, nu însă şi Cristiano Ronaldo, portughezul alături de care Sergio Ramos a împărţit vestiarul la Real aproape un deceniu. Din câte se pare, cei doi au rupt relaţiile atunci când Ronaldo a părăsit Madridul pentru a juca în Italia, la Juventus.

comentarii

comentarii

Mai mult din: Lifestyle

To Top