Alătură-te comunităţii Altfel.md

După ce aproape l-a luat pe Hazard, Real a făcut şi al doilea transfer „galactic”: 60 de milioane de euro pentru un atacant

Foto: digisport.ro

Sport

După ce aproape l-a luat pe Hazard, Real a făcut şi al doilea transfer „galactic”: 60 de milioane de euro pentru un atacant

După ce a rezolvat în mare parte transferul lui Hazard, care va fi anunţat oficial după finala Cupei Angliei, pe care o joacă belgianul în tricoul lui Chelsea, Real Madrid a rezolvat un alt transfer. Conform Sky Sports, Luka Jovic e noul jucător al grupării blanco, aceasta urmând să plătească aproximativ 60 de milioane de euro în schimbul său, scrie digisport.ro

Luka Jovic e gata de marele transfer la Real Madrid. Atacantul de 21 de ani își va pune semnătura pe contractul cu Los Blancos săptămâna viitoare, a anunțat ziarul de casă al "galacticilor", AS, încă de zilele trecute. Doar că părţile s-au pus deja de acord şi, conform Sky Sports au bătut palma.

Luka Jovic / Sursa:digisport.ro

Luka Jovic va fi lăsat să termine în sezonul în Bundesliga, cu Eintracht Frankfurt. Ultimul meci al sârbului în tricoul actualei sale echipe va fi cu Bayern, la Munchen, decisiv pentru stabilirea campioanei Germaniei, dar și pentru a prinde un loc de Liga Campionilor, în cazul lui Eintracht.

Real Madrid va plăti 60 de milioane de euro pe Luka Jovic

Atacantul va semna un contract pe șase sezoane cu Real Madrid, club care va plăti 60 de milionane de euro lui Eintracht. Clubul german va ceda 20 la sută din sumă (12 milioane de euro) grupării portugheze Benfica Lisabona.

Luka Jovic a fost dorit și de Barcelona, dar clubul catalan s-a retras din cursa pentru tânărul atacant sârb, deoarece l-a considerat prea scump și nici nu era ce căutau oficialii grupării blaugarana.

Luka Jovic are un sezon excelent, cu 27 de goluri marcate, în toate competiţiile, pentru Eintracht Frankfurt şi este primul în topul golgheterilor din Europa League, cu 10 reuşite, la egalitate cu Olivier Giroud, de la Chelsea, dar francezul va disputa finala competiției, pe 29 mai, cu Arsenal, la Baku, în Azerbaidjan.

comentarii

comentarii

Mai mult din: Sport

To Top