Alătură-te comunităţii Altfel.md

Evenimentul memorial din Coreea de Sud care provoacă furie în Japonia

Foto: Digi24

La ei

Evenimentul memorial din Coreea de Sud care provoacă furie în Japonia

Guvernul sud-coreean intenţionează să dezvelească marţi un nou monument pentru a marca prima zi oficială dedicată „femeilor de reconfortare'' (wianbu), un eufemism pentru fetele şi femeile obligate să lucreze în bordelurile japoneze în timpul războiului, relatează Agerpres, care citează Reuters

Ceremonia de marcare a primei „Zile memoriale pentru victimele forţelor japoneze „Femei de reconfortare”” ameninţă să exacerbeze o problemă diplomatică sensibilă cu Japonia, vecinul Coreii de Sud şi un aliat-cheie al Statelor Unite în eforturile de oprire a înarmării nucleare a Coreii de Nord.

Japonia a declarat că problema a fost rezolvată printr-un acord în 2015, la care s-a ajuns în timpul administraţiei anterioare conservatoare sud-coreene şi în virtutea căruia Tokyo şi-a cerut scuze victimelor şi a oferit 1 miliard de yeni (9,03 milioane de dolari) pentru un fond în sprijinul lor.

Dar administraţia preşedintelui sud-coreean Moon Jae-in a readus în centrul atenţiei acest subiect delicat şi a cerut Japoniei să facă mai mult, deşi în ianuarie a renunţat la renegocierea oficială a acordului.

În martie, Moon a descris utilizarea de către Japonia în timpul războiului a femeilor de reconfortare drept „crime împotriva umanităţii”, în timp ce secretarul şef al cabinetului japonez Yoshihide Suga a numit remarcile lui Moon drept „extrem de regretabile”.

Tokyo a protestat faţă de alte monumente existente în Coreea de Sud dedicate femeilor de reconfortare, dintre care unul a fost amplasat chiar în faţa ambasadei japoneze la Seul, precum şi împotriva măsurii luate la sfârşitul anului trecut de a stabili o zi pentru comemorarea femeilor de reconfortare.

Un think-tank finanţat de guvernul sud-coreean şi dedicat cercetării problemei a fost de asemenea deschis la începutul acestei luni.

Problema femeilor de reconfortare a fost un motiv obişnuit de dispute între Japonia şi vecinii săi China şi Coreea de Nord şi de Sud de la război.

Marţi dimineaţă, peste 50 de activişti s-au alăturat unui protest în faţa ambasadei de facto a Japoniei din capitala Taiwanului, Taipei, pretinzând scuze oficiale şi compensaţii băneşti pentru taiwanezele obligate să lucreze în bordelurile de război.

Activiști la Taipei, Taiwan, 14.08.2018 / Sursa:SAM YEH/AFP/Getty Images

„Guvernul japonez ar trebui să-şi ceară scuze”, a strigat mulţimea de protestatari, purtând cămăşi negre şi având feţele acoperite de măşti albe.

Japonia a colonizat Peninsula Coreea între 1910 şi 1945 şi a ocupat părţi din China înainte şi după război.

Japonia declară că problema acestor femei a fost reglementată printr-un tratat din 1965. Tokyo afirmă de asemenea că în 2015 a fost de acord să ofere fonduri pentru a le ajuta să-şi vindece „rănile psihologice”.

comentarii

comentarii

Mai mult din: La ei

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top