Alătură-te comunităţii Altfel.md

A fost odată, într-o zi de 22 aprilie: Apariția revistei „Viața Basarabiei” și despre „părintele” bombei atomice

Foto: Igor Rotari / Altfel.md

Istorie

A fost odată, într-o zi de 22 aprilie: Apariția revistei „Viața Basarabiei” și despre „părintele” bombei atomice

Astăzi aniversăm „Ziua Planetei Pământ”. Tot astăzi, își sărbătoresc ziua de naștere actorii americani Jack Nicholson, Jeffrey Dean Morgan și Amber Herd, președintele Consiliului European Donald Tusk, actrița ucraineană Natalia Sumskaia și medicul Irinel Popescu, membru de onoare al AȘM.

- Într-o zi de 22 aprilie, în 1370, era pusă prima piatră la temelia fortăreței Bastilia. Fortăreața construită în Paris, pe locul unde în prezent se află piața Place de la Bastille, a fost construită în timpul domniei lui Carol al V-lea cel Înțelept pentru a apăra poarta Saint-Antoine. Construirea a durat din 1370 până în 1383, iar proiectul a fost făcut și supervizat de către Hugues Aubriot, după modelul curent în epocă, cu patru turnuri. Ulterior i s-au mai adăugat alte patru turnuri. Avea lungime de 66 de metri, lățimea de 34 de metri și înălțimea de 24 de metri la nivelul turnurilor. Era înconjurată de un șanț adânc de 8 m. Cele 8 turnuri purtau nume distincte, și anume: tours de Coin (de colț), de la Chapelle (al capelei), du Trésor (al tezaurului), de la Comté, de la Bertaudière, de la Basinière, du Puits (al puțului) și de la Liberté (al libertății). Întrucât utilitatea militară s-a dovedit insuficientă, a fost construit alt fort pentru apărarea Parisului, iar Bastilia a fost utilizată inițial pentru păstrarea tezaurului, apoi ca loc de primire pentru Francisc I (1515-1547), pentru ca apoi, cardinalul Richelieu să-l transforme în închisoare de stat pentru opozanții regimului, devenind un simbol al monarhiei absolutiste, al opresării existente în Franța sfârșitului de secol XVIII. Căderea Bastiliei a reprezentat începutul Revoluției Franceze. Demolarea a început la inițiativa unui antreprenor privat, care a vândut o parte din pietre ca suveniruri (după ce sculptase pe ele o miniatură a Bastiliei).

Locul unde a fost Bastilia / Sursa:Paris ZigZag

- Tot într-o zi de 22 aprilie, in 1500, navigatorul portughez Pedro Alvares Cabral descoperea Brazilia.

- Pe 22 aprilie 1509, Henric al VIII-lea era încoronat rege al Angliei. Henric este faimos datorită faptului că a avut șase soții. De prima, Catherine de Aragon, văduva fratelui său, a divorțat. Pe cea de a doua, Anne Boleyn, a acuzat-o de trădare și a executat-o, pentru a se căsători după numai căteva zile cu Jane Seymour. Jane i-a născut un băiat, care va deveni rege al Angliei, dar ea va muri la 12 zile după naștere, în urma unei septicemii. Cea de-a patra soție, o prințesa germană, a avut diplomația de a obține anularea căsătoriei, dar cea de-a cincea va fi acuzată de adulter și executată. Soția cu numărul 6 îi va supraviețui lui Henric.

- În 1529, pe 22 aprilie, Spania și Portugalia încheiau Tratatul de la Zaragoza, prin care își împărțeau coloniile din emisfera estică.

- În anul 1622, tot la 22 aprilie, forțele unite ale Persiei și ale Companiei Britanice a Indiilor de Est au confiscat insula Hormuz, de importanță strategică, capturând-o de la Portugalia, care a pierdut acum controlul asupra Golfului Persic.

- La data de 22 aprilie, 1724, s-a născut filozoful Immanuel Kant. A fost unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania, autorul lucrărilor „Critica raţiunii pure”, „Critica raţiunii practice”, „Metafizica moravurilor”.

Immanuel Kant, pictură de Johann Gottlieb Becker / Sursa:Wikipedia

- În ziua de de 22 aprilie, 1850, s-a născut poeta Veronica Micle. A publicat poezii, nuvele şi traduceri în revistele vremii şi un volum de poezii. Este cunoscută datorită legăturii cu poetul Mihai Eminescu (a murit la 3 august 1889).

- Tot într-o zi de 22 aprilie, în 1876, Piotr Ilici Ceaikovski termina „Lacul lebedelor”, compus la cererea administratorului Teatrului Imperial Rus din Moscova, care l-a plătit pe compozitor cu 800 de ruble. Premiera, care a avut loc în același an, a fost un eșec, din cauza unei puneri în scenă nepotrivite.

- Pe 22 aprilie 1904 s-a născut fizicianul Jacob Robert Oppenheimer, „părintele” bombei atomice. Oppenheimer a fost un fizician american, profesor de fizică la Universitatea din California, Berkeley. Oppenheimer a fost șef al Laboratorului Los Alamos⁠ în timpul războiului și se numără printre cei creditați drept „părinte al bombei atomice” pentru rolul avut în cadrul Proiectului Manhattan, acțiunea din al Doilea Război Mondial care a dezvoltat primele arme nucleare utilizate în bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Prima bombă atomică a fost detonată pe 16 iulie 1945, în testul Trinity în New Mexico; Oppenheimer a remarcat mai târziu că acesta îi amintește de cuvintele din Bhagavad-Gita: „Acum sunt prefăcut în Moarte, distrugătorul lumilor.” El s-a folosit apoi de poziția sa pentru a face lobby în favoarea controlului internațional asupra energiei nucleare în vederea evitării proliferării armelor nucleare și a cursei înarmării nucleare⁠ cu Uniunea Sovietică.

Jacob Robert Oppenheimer / Sursa:Wikipedia

- La 22 aprilie 1907 pe cont propriu şi sub conducerea lui Alexis Nour, la Chişinău, gubernia Basarabia, apare ziarul Viaţa Basarabiei, difuzat până la 25 mai 1907. „Viaţa Basarabiei”, condusă de Alexandru Nour, apărea atât cu litere ruseşti, cât şi „cu litere româneşti pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite de români”, motiv pentru care a dispărut după numai şase numere. Rusificarea pătrunsese adânc, până în măduva spiritului lui Alexe Nour, care consemna în ziarul Viaţa Basarabiei: „Aici nici florile nu mai înfloresc şi nici păsările nu mai cântă, ne-am educat ruseşte şi am pierdut cheia de la inima ţăranului.”

Alexis Nour / Sursa:Wikipedia

- Într-o zi de de 22 aprilie, 1912, gazeta „Pravda”, „vocea” Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și-a făcut apariția în Petersburg. Era o vreme a frământărilor, de 1 mai 1913 a avut loc o greva a aproape 400.000 de oameni, în ziar fiind publicate scrisori ale muncitorilor, arătând care era starea lor de spirit și agitând mulțimea. Vladimir Ilici Lenin, care controla ziarului, l-a plasat pe Stalin în redacția acestuia. Stalin a făcut pentru prima oară parte din colectivul redacțional până când a fost exilat în 1913. În această perioadă, linia mai moderată a redacției a fost în contradicție cu cu atitudinea mai combativă a lui Lenin, redactorii au cenzurat sau au refuzat să publice unele articole ale viitorului conducători bolșevic. Guvernul Rusiei a încercat de mai multe ori să oprească publicarea ziarului, dar bolșevicii aveau peste 40.000 de cititori fideli și și-au creat o rețea independentă de distribuitori. Pravda era dependentă numai de susținerea financiară a cititorilor-muncitori.

Prima ediție a gazetei „Pravda, 22 aprilie, 1912 / Sursa:Wikipedia

- Pe 22 aprilie, în 1915, avea loc primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, în timpul primului Razboi Mondial (in 1917, în jurul localitatii belgiene Ypres, vor fi utilizate pentru prima oară gazele toxice, iperita luându-și numele de la acest oraș; la 13 ianuarie 1993, la Paris se va semna „Convenția cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării și utilizării armamentului chimic ăi lichidarea acestuia”, intrată în vigoare la 29 aprilie 1997).

- În 1946, pe 22 aprilie, o femeie năștea, în Brazilia, 10 copii, dar nu se știe câți dintre ei au trăit.

- La data de 22 aprilie, 1952, 35 de milioane de americani au urmărit transmisiunea live a unui test cu bombă nucleară din Nevada.

- Pe 22 aprilie 1964, președintele Federației Naționale a Frizerilor oferea o tunsoare gratuită următoarei trupe pop care reușea să ajunga pe primul loc in clasamentele muzicale din Marea Britanie. El a spus: „The Rolling Stones sunt cei mai răi, unul dintre ei arată de parca ar avea o cârpă de praf pe cap”.

- În 1967, pe 22 aprilie, trupa Pink Floyd a nimerit în topurile muzicale britanice cu melodia „Arnold Layne”.

- În ziua de 22 aprilie, 1970, se sărbătorește pentru prima dată Ziua Pământului.

- În 1972, tot la 22 aprilie, Deep Purple reușește al doilea nr. 1 în Marea Britanie cu albumul „Machine Head”, cel mai de succes din discografia trupei. Pe album se regăsesc single-urile „Smoke on the Water” și „Highway Star”.

- Pe 22 aprilie, 1981, Eric Clapton este internat cu răni grave în urmă unui accident auto în apropiere de Sseattle, după ce tocmai ieșise din spital, fiind tratat de ulcer.

- În anul 2010, în Golful Mexic în largul coastelor Statelor Unite a fost distrusă platforma petrolieră Deepwater Horizon, din cauza incendiului. Evenimentul a urmat exploziilor catastrofale din ziua de 20 aprilie 2010, care au avut loc la platforma de foraj Deepwater Horizon a companiei British Petroleum, situată în Golful Mexic la aproximativ 65 de kilometri sud de coasta statului american Louisiana. Exploziile, care s-au produs după ce o parte din țițeiul erupt datorită forajului fundului maritim nu a mai putut fi captat, au ucis 11 lucrători, rănind grav 17 și alți 98 mai ușor. De asemenea, exploziile au cauzat distrugerea, arderea și apoi scufundarea platformei petroliere Deepwater Horizon, evenimente urmate de o erupție masivă a țițeiului prin gaura forată în apele Golfului Mexic din vecinătatea coastei nord-americane. Catastrofa petrolieră din Golful Mexic este considerată cea mai mare din întreaga istorie a Statelor Unite și, în același timp, cauzatoare a unui enorm dezastru ecologic.

Catastrofa Deepwater Horizon / Sursa:Getty Images/US Coast Guard

sursa: Wikipedia/Istoria.md/Rockfm

comentarii

comentarii

Mai mult din: Istorie

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top