Alătură-te comunităţii Altfel.md

Hristos a înviat - știre falsă? Jurnaliștii din Rusia au adresat întrebarea speakerului Dumei de Stat în contextul noii Legi „Fake News”

Foto: Сергей Пятаков/РИА Новости

Lol

Hristos a înviat - știre falsă? Jurnaliștii din Rusia au adresat întrebarea speakerului Dumei de Stat în contextul noii Legi „Fake News”

Duma de Stat a Federației Ruse a adoptat de curând Legea cu privire la știrile false, iar acum deputații vor trebui să decidă dacă „învierea lui Hristos” este sau nu o știre falsă.

La data de 8 martie, jurnaliștii de la editorialul Tochka News din Ekaterinburg i-au cerut într-o scrisoare oficială Președintelui Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, să specifice cum să trateze presa sărbătorile de Paști în contextul adoptării noii legi privind știrile false.

Cererea oficială a jurnaliștilor Tochka News a fost trimisă serviciului de presă al Dumei de Stat, la care Viaceslav Volodin va trebui să răspundă în termen de șapte zile lucrătoare, conform legii despre mass media.

Cererea oficială, către serviciuld e presă al Dumei de Stat din Rusia / Sursa:Tochka News

Jurnaliștii sunt, de asemenea, interesați de mărimea amenzii pentru mass-media în cazul în care o știre care anunță că „Hristos a înviat” va fi considerată falsă.

Jurnaliștii l-au întrebat pe Președintele Dumei de Stat dacă acesta ar putea să dovedească personal că „învierea lui Hristos” este un fapt real și cum, în opinia sa, ar putea fi tratat acest eveniment în mass-media.

Gestul jurnaliștilor de la Tochka News vine în contextul legii care pedepsește răspândirea știrilor false pe Internet, adoptată la data de 7 martie, 2019. Legea prevede pedepsirea prin amenzi între 30.000 și 100.000 de ruble a persoanelor care fac postări online „indecente” ce denotă o „lipsă de respect flagrantă faţă de societate, ţară, simbolurile oficiale ruse, Constiuţie sau autorităţi”.

Amenzile pentru oficiali variază între 60.000 și 200.000 de ruble.

Site-urile care nu sunt înregistrate ca media vor fi blocate fără avertisment, iar „mass-media tradițională” va fi blocată în cazul în care echipa editorială nu va reacționa după primirea notificării privind necesitatea de a elimina informațiile nesigure din punct de vedere social.

Continuă să citești
comentarii

comentarii

Mai mult din: Lol

To Top