Alătură-te comunităţii Altfel.md

A fost odată, într-o zi de 6 Noiembrie. Data la care s-au născut Aurel Vlaicu și Emil Loteanu

Foto: Igor Rotari / Altfel.md

Istorie

A fost odată, într-o zi de 6 Noiembrie. Data la care s-au născut Aurel Vlaicu și Emil Loteanu

Astăzi este Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timp de război și conflicte armate. Totodată, își sărbătoresc ziua de naștere atletul moldovean Serghei Marghiev, pictorul Dumitru Rusu, scriitorul american Michael Cunningham, cântărețul francez Florent Pagny, actorul american Ethan Hawke, actrița americana Emma Stone, jurnalista rusă Anna Churikova, actrița rusă Marina Hlebnikova și cântărețul austriac Conchita Wurst.

- Într-o zi de 6 noiembrie, 1136, Împăratul roman Lothar al III-lea interzice în imperiu vinderea iobagilor.

- Tot într-o zi de 6 noiembrie, în anul 1528, conchistadorul Alvar Nunez Cabeza de Vaca devine primul european care a ajuns pe teritoriul actualului Texas.

Alvar Nunez Cabeza de Vaca / Sursa:Humanities Texas

- În anul 1632, la 6 noiembrie, în timpul Războiului de Treizeci de Ani, în Bătălia de la Lützen suedezii sunt învingători însă regele Gustav Adolf al Suediei este ucis. A fost un rege cu importanță deosebită pentru istoria Suediei în general și în mod deosebit pentru Războiul de Treizeci de Ani. El a contribuit prin acțiunile lui politice și militare la o hegemonie suedeză în secolul XVIII-lea în nordul Europei. Gustav Adolf este considerat de ca erou și salvator al protestantismului german, fiind supranumit „Leul din nord” . Planurile sale politice erau răspândirea protestantismului și așezarea pe tronul imperial a unui prinț protestant, ca aliat și sub protectoratul Suediei. Abia în 1928, la data morții sale, suedezii puneau bazele a ceea ce în timp a devenit tradiția de a mânca prăjitura Gustav Adolf, în memoria regelui Gustav al II-lea Adolf. În fiecare an, pe 6 noiembrie, suedezii serbează Ziua Gustav Adolf, singurul prilej cu care consumă prăjitura cu efigia celebrului rege făcută din ciocolată sau marțipan.

Gustav Adolf și prăjitura cu efigia sa / Sursa:Wikipedia

- La data de 6 noiembrie, 1796, Împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei moare și pe tron urcă fiul ei, Pavel I al Rusiei.

Ecaterina ii-a / Sursa:Wikipedia

- Pe 6 noiembrie, 1860, Abraham Lincoln este ales al 16-lea președinte al Statelor Unite, primul republican care deține această funcție.

Abraham Lincoln / Sursa:Wikipedia

- Într-o zi de 6 noiembrie, în 1882, la Binținți, județul Hunedoara, se năștea Aurel Vlaicu, inginer, inventator și pionier al aviației române și mondiale. Prin zborurile sale din 1910 și 1912, cu Vlaicu I și Vlaicu II, Aurel Vlaicu a adus României o recunoaștere incredibilă. Inginer și aviator totodată, îi uimea pe vienezi în 1912, când brazda cerul austriac cu „un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul”. Dacă Vlaicu I era primul avion care zboară fără modificări, Vlaicu II era un pas enorm pentru aviație. Aurel Vlaicu a terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăștie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-și bacalaureatul la Sibiu în 1902. Și-a continuat studiile de inginerie la Universitatea din Budapesta și la Ludwig-Maximilians-Universitat Munchen, în Germania, obținându-și diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer în Russelsheim. În 1908 s-a întors la Binținți unde a construit un planor cu care a făcut un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 s-a mutat în București și a început construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Vlaicu II, un avion deosebit de bine construit, extrem de stabil și foarte manevrabil, la aceea vreme, i-a permis să câștige diferite premii în confruntări internaționale în compania altor pioneri iluștri. La concursul aviatic de la Aspern (iunie 1912), de lângă Viena, cu Vlaicu II câștigă două premii I la probele de aterizare la punct fix și aruncare la țintă a unui proiectil. La 13 septembrie 1913, murea, în timpul unei incercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord. După moartea sa colaboratorii săi C.Silișteanu și G.Magnani au terminat de construit avionul sâu Vlaicu III, complet metalic. Datorită lui Aurel Vlaicu, România este menționată drept a treia țară care a folosit aviația militară. Doar Franța și Italia au reușit aceasta performanță înaintea țării noastre.

Aurel Vlaicu la bordul avionului Vlaicu II / Sursa:Wikipedia

- Tot într-o zi de 6 noiembrie, 1887, se înființa clubul de fotbal scoțian Celtic.

Clubul de fotbal Celtic la Liga din 1908, Cupa Scoțiană și câștigătorii Cupei din Glasgow / Sursa:Wikipedia

- La 6 noiembrie 1921 gruparea lui Pantelimon Halippa a convocat la Chişinău un Congres al Partidului Ţărănesc Basarabean la care n-a participat gruparea lui Ion Inculeţ, A. Crihan, fiind împuternicit să facă o declaraţie din partea acestei grupări. Congresul a pledat pentru fuziunea cu Partidul Ţărănesc din vechiul Regat.

Pantelimon Halippa / Sursa:Istoria.md

- În 1935, pe 6 noiembrie, compania Parker Brothers cumpăra patentul pentru jocul Monopoly. Jocul, care are în centru achiziția și vânzarea de proprietăți, a fost jucat, pe parcursul timpului, de peste un miliard de persoane din 108 țări. Realizat de Charles Darrow, el are la bază străzile din Atlantic City, localitate din statul american New Jersey. În 1933, Charles Darrow a creat un prototip al jocului folosind materiale din propria locuință: o pânză pentru a realiza tabla de joc, case și hoteluri făcute din resturi de lemn și a scris de mână cartonașele. Pionii utilizați inițial pentru a efectua mișcări pe tablă erau ornamente dintr-o brățară a soției sale. Darrow a încercat să vânda jocul, însă a fost inițial respins de Parker Brothers deoarece jocul includea 52 de „erori fundamentale”, inclusiv legate de lungimea și complexitatea lui. Cu toate acestea, până la urmă s-au înțeles. După numai un an de la lansarea americană, 20.000 de copii ale jocului erau realizate săptămânal și vândute la prețul de doi dolari bucată.

Charles Darrow jucând Monopoly / Sursa:The Guardian

- Într-o zi de 6 noiembrie, în anul 1936, în satul Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița, Republica Moldova, se năștea marele Emil Loteanu - actor, regizor, scenarist, poet și scriitor moldovean. Printre filmele regizate de el amintim Poienile roșii (1966), Lăutarii (1971), Șatra (1975), Gingașa și tandra mea fiară (1978), Anna Pavlova (1983) și Luceafărul (1986). A fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”. Emil Loteanu a încetat din viață la data de 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova, fiind înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei.

Emil Loteanu / Sursa:Sputnik

- Pe 6 noiembrie 1944, plutoniul era produs pentru prima oară și urma să fie folosit în construcția bombei atomice Fat Man care va fi aruncată deasupra orașului Nagasaki, în Japonia. Element chimic din grupa actinidelor aflat în poziția 94 in tabelul periodic al elementelor, plutoniul este un element radioactiv (emite radiații α (alfa)) și nu este periculos atunci când îl ții în mână. Toxicitatea elementului este mare, mai mare decât cea a mercurului. Plutoniul 239 este întrebuințat la fabricarea bombei atomice. El se obține prin iradierea uraniului 238 cu neutroni și deci apare în combustibilul reactoarelor nucleare cu uraniu natural sau ușor îmbogățit. Alte utilizări sunt generatoarele termoelectrice care utilizează o cantitate mică de plutoniu drept sursă de energie. Plutoniul se mai utilizează la reactoarele nucleare.

Plutoniu / Sursa:Wikipedia

- În 1967, la 6 noiembrie, într-o sesiune de trei ore Bob Dylan înregistrează All Along The Watchtower și John Wesley Harding.

- La data de 6 noiembrie, 197, Aerosmith concertează pentru prima oară în carieră. Evenimentul are loc la Nipmuc Regional High School în Mendon, Massachusetts.

Aerosmith / Sursa:Music Academy of Western North Carolina

- În anul 1991, la 6 noiembrie, în Kuweit, a fost stins ultimul puț de petrol incendiat de ocupanții irakieni. Ziua a devenit sărbătoare națională a Kuweitului.

Kuweit - Puțuri de petrol incendiate. 1991 / Sursa:Getty Images

- La 6 noiembrie, 1995, Queen a lansat al 15-lea și ultimul album Queen cu contribuția lui Freddie Mercury - „Made in Heaven”.

- În 1999, pe 6 noiembrie, australienii respingeau, în proporție de 54%, prin referendum constituțional, instaurarea republicii, preferând să rămâna monarhie constituțională parlamentară.

- Tot într-o zi de 6 noiembrie, în 2001, un număr de străzi din orașul german Frankfurt erau temporar redenumite după starurile pop care au dominat nominalizările pentru MTV Europe Music Awards: Madonna, Robbie Williams și Janet Jackson aveau toți străzi cu numele lor, e drept, pentru o scurtă perioadă.

sursa: Wikipedia / Istoria.md / Rockfm

comentarii

comentarii

Mai mult din: Istorie

To Top