Alătură-te comunităţii Altfel.md

Istoria companiei Boeing: de la tăiat lemne, la avioane și sateliți artificiali

Foto: Wikipedia

Sci-Tech

Istoria companiei Boeing: de la tăiat lemne, la avioane și sateliți artificiali

Compania Boeing este o corporație multinațională americană, al doilea cel mai mare furnizor de echipament aerospațial și tehnologic al Pentagonului și al cincilea cel mai mare contractant în acest sens din lume. Compania este prezentă în 70 de țări din întreaga lume și a distibuit aproximativ 75% din întreaga flotă de avioane comerciale din lume, potrivit Wikipedia.

Rădăcinile

Familia Boeing, la origine Böing, a fost o familie instărita de germani stabiliți în America la sfărșitul lui 1868. Tatăl lui William Edward Boeing a murit când acesta avea doar 8 ani, lăsând o moștenire uriașă în domeniul prelucrării lemnului.

William Edward Boeing a studiat în Elveția, după care a revenit în Statele Unite pentru a continua afacerea cu cherestea moștenită de la tatăl său.

În doar 7 ani de la primul zbor al fraților Wright, domeniul aviatic a evoluat mult. Totul avea să se schimbe când tânărul William E. Boeing, în vârstă de doar 22 de ani, a devenit interesat să facă mai mult decât să taie bușteni. Interesul îi este stârnit după ce participă la conferința aviatică din Los Angeles în 1910.

William E. Boeing își propune să realizeze un avion mai fiabil, mai puternic și mai bun. În 1916 este inaugurată compania „Boeing Airplane Company”, inițial numită „Pacific Aero Products”. Cine ar fi crezut că pasiunea pentru zbor a lui William E. Boeing o să clădească una dintre cele mai mari industrii din lume.

William E. Boeing și părinții săi / Sursa:Courtesy Museum of Flight

Echipamente Boeing: Comercial, Militar și Orbital

B-17 / Model 299 / Flying Fortress (1935)

Această fortăreață zburătoare era echipată cu cinci (5) tunuri de calibrul .30 (30 mm) și putea să transporte până la patru (4) tone de armament.

Avion Boeing - B-17 / Sursa:Historia

Odată ce au intrat în serviciu, în timpul celui de al doilea Război Mondial, aceste aparate de zbor au căpătat o reputație notabilă. Fortăretele Zburătoare (B-17) erau legendare pentru durabilitatea lor, acestea continuând să zboare chiar și după ce au fost avariate în timpul zborului, ele reușind să ajungă până la baza militară unde erau reparate și date din nou în exploatare.

Avantajele acestui avion era capacitatea de a zbura mai sus decât orice avion al forțelor inamice și abilitatea de a se apăra singur.

Toate avantajele de pe câmpul de luptă aveau să fie folosite în industria comercială unde Boeing realizează celebrul Stratoliner / 307(1938).

Boeing 367-80 / „Dash 80″ / 707 (1954)

Boeing 367-80 este un avion-rezervor conceput pentru armata americană. Boeing 707 este varianta comercială a aceluiași avion-rezervor.

Boeing 367-80, din 1954 / Sursa:National Air and Space Museum - Smithsonian Institution

Boeing 707 este important pentru industria aviatică pentru că reprezintă primii pași către cel mai popular avion din toate timpurile: Boeing 737. Tot în această perioada (anii ’50-’60) începe seria „700” a liniei comerciale Boeing.

Boeing a ales „7” pentru că reprezinta cifra norocului și la acea vreme producătorii de avioane se luptau pentru încrederea publicului larg în aparatele lor de zbor. În mod ironic, industria aeronautică nu se bazează pe noroc pentru a realiza avioane comercial fiabile, ci pe studii, teste și fapte care să le aducă rezultate palpabile.

Boeing 707 face parte din prima serie de avioane cu reacție și reprezintă calea viitorului. Competiția acerbă între Boeing și McDonnell Douglas îi propulsează câștigători pe cei de la McDonnell Douglas.

Modelul DC-8 este construit de firma rivală, McDonnell Douglas. DC-8 devine cel mai iubit avion comercial din Statele Unite, datorită caracteristicilor sale unice: usor de manvrat, usor de întreținut și un preț accesibil.

Boeing 747 (1969)

La sfârșitul anilor ’60 un proiect ambițios era schițat pe plânsele inginerilor de la Boeing. În câteva luni a fost începută realizarea celui mai mare avion comercial realizat vreodată: Boeing 747.

Boeing 747, din 1969 / Sursa:Agence France-Presse/Getty Images

Miza acestui proiect era viitorul companiei Boeing, amenințată de o competiție dură din partea McDonnell Douglas cu modelul DC-8, Boeing a mizat totul pe un singur avion. La realizarea acestui proiect a luat parte echipa supra-numită „Incredibilii”. Din acest grup făceau parte ingineri, secretare, muncitori, mecanici și alții. Toți erau uniți pentru a scrie istorie. În doar 16 luni au reușit să intre în istorie construind cel mai mare avion comercial la acea vreme.

Dimensiunile unui astfel de avion sunt greu de cuprins din poze și descrieri, că să îți faci o idee despre dimensiunile sale, un Boeing 747 odata presurizat transporta o (1) tona de aer.

Satelitul Boeing HS-376, 1980

Modelul Boeing 376 este o versiune imbunatățită a originalului HS 376 construit de compania aviatorului și exploratorului Howard Hughes.

Datorită costurilor reduse și a versatilității sale, satelitul artificial Boeing 376 este cel mai popular satelit din lume.

Satelitul Boeing HS-376, 1980 / Sursa:Boeing Images

Compania actuală este rezultatul fuziunii Boeing cu McDonnell Douglas, la 1 august 1997. Fostul președinte și CEO al companiei Boeing, Philip M. Condit, a continuat să fie președinte și CEO al noului Boeing, iar Harry Stonecipher, fostul CEO al McDonnell Douglas a continuat să facă parte din ociatatea nou-fuzionată ocupând funcția de director executiv.

Logo Boeing: Simbolistica

Boeing s-a ocupat cu realizarea de avioane militare precum și civile încă de la primele luni de activitate. Simbolul pe care îl căutau era unul abstract, care să înglobeze toate activitățile companiei. Inspirația a venit la scurt timp după ce Boeing a achiziționat rivalul căruia îi poartă mare respect, McDonnell Douglas.

Logo-ul McDonnell Douglas (stânga) și simbolul Boeing (dreapta) / Sursa:Historia.ro

Noul simbol este derivat din simbolul folosit de McDonnell Douglas și este abstractizat astfel încât să fie mai general.

Noul simbol este foarte bine integrat. Elipsa care înconjoara cercul poate reprezenta o rachetă, o navă spațială sau un satelit. Triunghiul din dreapta poate reprezenta un avion de vânătoare, un avion civil, un avion-cargo sau o navă spațială. Cercul reprezintă pământul sau evolutia neîncetată a companiei Boeing.

Compania Boeing își are sediul central în Chicago, Illinois și este condusă la momentul actual de Dennis Muilenburg.

comentarii

comentarii

Mai mult din: Sci-Tech

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top