Alătură-te comunităţii Altfel.md

Boxerul care a primit o amendă de 2.500 de dolari după ce a sărutat o femeie în direct. Nu mai are voie să lupte

Foto: Puro Rock Nacional

Sport

Boxerul care a primit o amendă de 2.500 de dolari după ce a sărutat o femeie în direct. Nu mai are voie să lupte

Boxerul bulgar Kubrat Pulev, care a sărutat o jurnalistă în direct, după un meci disputat la 23 martie, nu mai are voie să lupte în SUA, a fost amendat cu 2.500 de dolari şi trebuie să urmeze cursuri de prevenire a hărţuirii sexuale. Deciziile au fost luate de Comisa sportivă a statului California, care îi va ridica sportivului interdicţia de a boxa în SUA după ce va plăti amenda şi va urma cursurile.

Avocaţii bulgarului au afirmat în cadrul audierilor că jurnalista Jennifer Ravalo nu a părut a fi afectată de incident, însă ea a negat în lacrimi acest lucru. Ravaldo a declarat că Pulev a şi apucat-o de fese cu ambele mâini şi că a pus-o într-o situaţie umilitoare. Pulev i-a ceut iertarea jurnalistei, în cadrul audierilor.

Boxerul bulgar îşi poate recupera licenţa la 22 iulie, dacă va îndeplini condiţiile. El a fost avertizat că va fi suspendat pe viaţă în cazul unor noi incidente.

Pulev (37 de ani) l-a învins, la 23 martie, prin KO, pe românul Bogdan Dinu, într-o gala desfăşurată la Costa Mesa, California.

După meci, sportivul a prins-o de faţă şi a sărutat-o pe jurnalista Jennifer Ravalo în timp ce era intervievat de aceasta. Ravalo a declarat că îl va da în judecată pe Pulev.

“M-a deranjat faptul că Pulev m-a tratat într-un mod atât de neprofesionist. Nu am încurajat şu nu am fost de acord ca domnul Pulev să mă prindă de faţă, să mă sărute sau să mă prindă de spate. Eram la acel eveniment pentru a transmite de acolo, ca membru al mass-media. Este inacceptabil să săruţi o femeie pe buze fără acceptul ei şi să o prinzi astfel”, a declarat jurnalista.

Pulev a refuzat să-şi ceară iertare pentru comportamentul său. “Reportera, Jenny, este de fapt o prietenă. După interviu eram atât de entuziasmat încât am sărutat-o. Mai târziu, în acea seară, a venit alături de mine şi de ceilalţi prieteni ai mei ca să sărbătorim”, a afirmat el.

Jennifer Ravalo a negat varianta prezentată de sportiv, ea spunând că l-a cunoscut pe boxer cu doar o zi înainte de meci.

Continuă să citești
comentarii

comentarii

Mai mult din: Sport

To Top