Alătură-te comunităţii Altfel.md

Doi spălători de geamuri au fost la un pas de moarte, după ce schela suspendată la 300 de metri altitudine a scăpat de sub control

Foto: captură video/BBC

Pe bune

Doi spălători de geamuri au fost la un pas de moarte, după ce schela suspendată la 300 de metri altitudine a scăpat de sub control

Doi spălători de geamuri din Oklahoma au trecut prin momente de groază, în momentul în care coșul de metal menit să-i ridice pe aceștia să lustruiască geamurile celui mai mare zgârie nori din Oklahoma, a rămas suspendată la aproape 300 de metri deasupra solului, scrie BBC.

Recuperarea lor a fost extrem de grea, întrucât macaraua de la Turnul Devon care susţinea construcţia de metal a devenit instabilă, iar vânturile puternice au provocat balansări puternice coșului de metal care îi susținea pe cei doi lucrători.

Ba chiar, aceasta s-a şi lovit de câteva ori de clădirea de 50 de etaje care uma să fie lustruită de cei doi angajați.

Coşmarul celor doi muncitori a luat sfârşit după aproape o oră, atunci când, cu ajutorul mai multor frânghii, pompierii au reuşit să îi aducă în siguranţă pe acoperiş.

Ambii au refuzat tratament din partea paramedicilor, iar cauza incidentului este acum anchetată.

Continuă să citești
comentarii

comentarii

Mai mult din: Pe bune

To Top