Alătură-te comunităţii Altfel.md

Se tem tinerii din Moldova că la job-ul pe care îl au vor fi înlocuiți cu un robot? Ce răspunsuri au dat

Foto: Altfel

Student Life

Se tem tinerii din Moldova că la job-ul pe care îl au vor fi înlocuiți cu un robot? Ce răspunsuri au dat

Roboții își fac prezența în mai multe domenii de activitate. Astfel există probabilitatea ca aceste inovații să înlocuiască forța fizică și intelectuală a oamenilor pe piața muncii. În mai multe țării roboții au devenit chelneri, farmaciști, etc, activități specifice omului. Evoluția lor lasă semne de întrebare și în rândul moldovenilor.

Mai mulți tineri au venit cu un răspuns la întrebarea: Se tem tinerii că job-ul pe care îl au va fi înlocuit cu un robot?

Alina Cujbă, profesoară: „ Iți dai seama ce s-ar întâmpla daca în loc de profesori ar activa roboții, nici nu vreau să mă gândesc, cu toate că observ cum la lecții deja folosim calculatorul, prezentările power point, când profesorii înainte scriiau cu creta, întradevăr acum e mai ușor, dar există riscul ca roboții inteligenți și noile tehnologii să ocupe locul profesorilor. Cred că tinerii se tem”.

Alina Cujbă / Sursa:facebook

Iurie Bulaș, reporter: „ Roboții deja au început a înlocui tinerii în sfera pe care o au. 90 de procente din lucru care îl face fiecare angajat este cu ajutorul tehnicilor IT. Cred că se tem, de mult a început era roboților mulți nu înțeleg, dar acest lucru nimeni nu-l poate opri”.

Iurie Bulaș / Sursa:Facebook

Oxana Svirdeschi, studentă: „ Consider că nu se tem. Din cauză că la noi oamenii nu sunt chiar în atât de fascinați de roboți. Mai mult putem să-i întâlnim în alte țări. Și nu cred că țara noastră e în stare de a face așa ușurință oamenilor”.

Oxana Sviderschi / Sursa:facebook

Cristina Popescu, reporter: „ Încă nu, cel puțin la noi în Republica Moldova nu au evoluat atât de mult tehnologiile pentru a înlocui forța fizică omenească cu cea a unui robot. Cu timpul s-ar putea, dar puțin probabil un robot să aibă capacitatea critică de a face un interviu sau un reportaj”.

Cristina Popescu / Sursa:Facebook

Valeria Văcărescu, studentă: „ Roboţii vin să ne uşureze munca, iar în unele sfere să o înlocuiască definitiv. Asta e absolut normal pentru o societate mereu în dezvoltare. Se tem că job-ul va fi înlocuit de un robot acei tineri care îşi fac munca cu plăcere. E ca şi cum ai fi lipsit de o părticică din tine. Însă cred că nu trebuie să subestimăm capacitatea de adaptare a tinerilor la noile influenţe tehnologice. Oricum se vor găsi metode de coexistenţă satisfăcătoare pentru ambele părţi (că cine nu doreşte să-şi facă munca mai uşoară?). Chiar dacă unele job-uri vor fi executate integral de roboţi, vor apărea altele noi efectuate de oameni”.

Valeria Văcărescu / Sursa:facebook

Veaceslav Celpan, fotograf: „ Cred că tinerii nu se tem, deoarece țara noastră nu prea este dezvoltată din punctul acesta de vedere, noi nu avem uzine sau alte interprinderi unde ar putea roboții să muncească”.

Veaceslav Celpan / Sursa:facebook

Gabriela Vasîlachi, soră medicală: „ Poate că tinerii care activează în alte domenii se tem, însă eu nu mă tem, pentru că în medicină un robot nu ar putea să consulte oamenii, să facă unele acțiuni pe care le face un medic. Poate fi robotizat doar prin aparatele care fac unele verificări sau diagnosticări, dar oricum forța umană este esențială”.

Gabriela Vasîlachi / Sursa:Facebook

Ion Grosu, constructor: „ Nu consider că roboții ar putea munci în mai multe domenii de activitate, odată ce acește nu dețin perfecțiunea și sunt niște mașinării, care în orice moment pot ieși din funcțiune. Eu nu mă tem, consider că și alți tineri din Moldova nu se tem, pentru că într-un final tot de om depinde progresul unor job-uri pe piața muncii”.

Ion Grosu / Sursa:Facebook

Articol realizat de studenta stagiară pentru altfel.md, Lucia Scarevnea.

comentarii

comentarii

Mai mult din: Student Life

To Top