Alătură-te comunităţii Altfel.md

Un secol de la semnarea Tratatului de la Versailles: 7 moduri prin care actul istoric a schimbat lumea

Foto: Davies, Pascale/Reuters

Istorie

Un secol de la semnarea Tratatului de la Versailles: 7 moduri prin care actul istoric a schimbat lumea

Astăzi, 28 iunie, se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Versailles, primul dintr-o serie de cinci tratate de pace semnate la Paris, care au transformat ordinea mondială după primul Război Mondial, cu efecte directe și asupra țării noastre.

Tratatul de pace de la Versailles, semnat la 28 iunie, 1919, în Sala Oglinzilor din Palatul de la Versailles a marcat finalul Primului Război Mondial, printr-un acord între forţele Aliate, ca învingătoare, şi Germania, în calitate de învinsă şi putere direct responsabilă de pagubele rezultate din conflict. Este cel mai important dintre tratatele de pace care au încheiat prima conflagraţie mondială.

Euronews a listat 7 elemente cheie care au schimbat lumea, după semnarea Tratatului de la Versailles:

1. Sfârșitul primului Război Mondial

Luptele s-au oprit la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din 1918, însă sfârșitul oficial al unuia dintre cele mai sângeroase conflicte din istoria omenirii nu a venit decât în ziua de 28 iunie 1919.

2. Începutul celui de-al doilea Război Mondial

Cea mai faimoasă moștenire a Tratatului de la Versailles sunt termenii săi draconici - concepuți pentru a împiedica repetarea unei agresiuni asemănătoare din partea Germaniei - care au generat, în schimb, o criză economică și politică care a dus la apariția lui Hitler și la înrădăcinarea celui de-al doilea Război Mondial. Clauza de „vinovăție de război”, care a aruncat toată vina pe Germania și a paralizat-o, prin obligația de a plăti toate reparațiile de război, a transformat tratatul de pace în ceea ce a devenit ulterior un armistițiu de 20 de ani.

3. Liga Națiunilor

Precursorul Națiunilor Unite moderne, Liga Națiunilor a fost prima instituție globală întemeiată pe principiul de apărare reciprocă - o garanție că țările se vor apăra reciproc, în caz de o eventuală agresiune. Deși președintele Woodrow Wilson a fost un arhitect-cheie al tratatului de la Versailles prin „paisprezece puncte” ale sale, Statele Unite nu s-au alăturat niciodată Ligii.

4. Regiunile Alsacia și Lorraine au fost întoarse Franței

Regiunea, care a fost anexată în 1870, a fost returnată Franței, la fel ca și o mulțime de alte teritorii europene. În total, Germania a pierdut aproape 70 000 km2 de teren - micșorându-și suprafața cu mai mult de 10% - însă pierderea valoroaselor zăcămintelor de cărbune din Lorraine și Alsacia, a fost o lovitură deosebit de dură. Tot atunci, o parte din Prusia occidentală a fost alipită Poloniei, oferindu-i accesul vital la Marea Baltică.

5. Organizația Internațională a Muncii

Tratatul a instituit, de asemenea, Organizația Internațională a Muncii, înființată cu scopul de a extinde și a standardiza drepturile muncitorilor la nivel global, cum ar fi munca în condiții decente, salarizarea și protecția socială pentru toți.

6. A cimentat conceptul de Iugoslavia

Disputele din Balcani au fost punctul de declanșare al primului Război Mondial, iar conceptul popular al unei singure entități slave își are originea încă din timpul conflictului până la formarea Regatului sârbilor, croaților și slovacilor. Deși puterile occidentale nu au participat direct la crearea noului stat în Balcani, acceptul lor - pe fondul unor obiecții feroce din partea Muntenegrului - a cimentat ceea ce a devenit, la scurt timp, varianta inițială a Iugoslaviei.

7. Sfârșitul Imperiului German

Conform tratatului de la Versailles, coloniile germane au fost preluate - în mod oficial - ca mandate în cadrul Ligii Națiunilor, dar în practică - sub controlul Marii Britanii (Togoland și Tanganyika), Franței (Camerun) și Belgiei (Ruanda-Urundi). Alte modificări pe harta globală au suferit Samoa, care a fost anexată de Noua Zeelandă și Noua Guinee, anexată de Australia. Această organizare colonială a rămas în vigoare până la al doilea Război Mondial.

comentarii

comentarii

Mai mult din: Istorie

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top