Alătură-te comunităţii Altfel.md

Ziua în care muzica a ars: 500.000 de înregistrări din arhive, distruse în încendiul de la Universal Studios din 2008

Foto: The New York Times

Cultură

Ziua în care muzica a ars: 500.000 de înregistrări din arhive, distruse în încendiul de la Universal Studios din 2008

Aproximativ 500.000 de înregistrări muzicale, inclusiv single-uri şi albume semnate de Elton John, Aretha Franklin, Nirvana şi Eminem, au fost distruse în puternicul incendiu care a devastat Universal Studios Hollywood în 2008, potrivit unui raport publicat marţi de cotidianul american The New York Times, citat de BBC și Agerpres.

Acele arhive muzicale au pierit în flăcări atunci când un incendiu a cuprins un depozit al Universal Studios Hollywood, provocând distrugeri masive, a căror amploare a fost minimalizată la acea vreme de directorii companiei americane.

Într-o serie de documente confidenţiale redactate în 2009, Universal Music Group (UMG) estima că în acel incendiu au fost distruse 500.000 de înregistrări muzicale. „Fără îndoială, un uriaş patrimoniu muzical a fost pierdut în incendiu”, se afirmă într-unul dintre documente.

Într-un comunicat publicat marţi, Universal Music Group a recunoscut că incendiul a reprezentat „un eveniment extrem de nefericit”, însă a contestat raportul apărut în The New York Times.

„Incidentul... nu a afectat niciodată disponibilitatea de lansare comercială a acelor înregistrări muzicale şi nici nu a influenţat negativ remunerarea artiştilor”, a transmis UMG. „Articolul (din The New York Times, n.r.) conţine numeroase inexactităţi, declaraţii care induc în eroare, contradicţii şi o neînţelegere fundamentală a dimensiunii incidentului şi a bunurilor afectate”, se afirmă în acelaşi comunicat.

Potrivit The New York Times, înregistrările arhivate în depozitul administrat de Universal Studios acopereau mai multe decenii de muzică intrată în cultura populară.

Printre ele se aflau cântece înregistrate de Ray Charles, BB King, The Four Tops, Joni Mitchell, Al Green, Eric Clapton, The Eagles, Tom Petty, REM, Janet Jackson, Guns N' Roses, Mary J. Blige, No Doubt şi Snoop Dogg. Multe dintre înregistrări erau copii master - benzile de studio pe baza cărora sunt realizate noi generaţii de CD-uri, viniluri şi copii digitale.

Administratorii arhivelor vor trebui să folosească de acum copii de a doua generaţie, realizate pe baza celor originale, însă acest fapt va avea ca rezultat o scădere a calităţii auditive.

Incendiul din 2008 a izbucnit după ce angajaţi din tura de noapte ai departamentului de mentenanţă au folosit torţe aprinse în timp ce reparau acoperişul unei clădiri aflate pe unul dintre platourile de filmare deţinute de Universal Studios.

Deşi muncitorii au respectat protocolul şi au aşteptat timp de o oră ca acoperişul din şindrilă să se răcească, incendiul a izbucnit la puţin timp după plecarea lor de la faţa locului. Flăcările au ajuns în cele din urmă la un depozit cunoscut sub numele de Building 6197, care găzduia arhive cu emisiuni TV, role de film şi înregistrări muzicale deţinute de Universal Music Group.

Deşi incendiul a fost relatat pe larg de presa internaţională în acea vreme, directorul Universal Studios, Ron Meyer, a spus că nu au existat pierderi majore. Un articol publicat pe atunci de BBC afirma că între 40.000 şi 50.000 de role video şi de film au fost distruse în incendiu şi că duplicatele lor erau depozitate în altă clădire.

În comunicatul său de marţi, UMG se declară mândru de eforturile pe care le face în domeniul conservării arhivelor muzicale şi a menţionat mai multe iniţiative pe care le-a demarat sau le-a sprijin în acest domeniu.

Grupul american s-a referit, de asemenea, la anumite „constrângeri” nespecificate, care l-au împiedicat „să vorbească public despre anumite detalii ale incendiului” din 2008.

Continuă să citești
comentarii

comentarii

Mai mult din: Cultură

To Top