Alătură-te comunităţii Altfel.md

Alternativă FaceApp: o nouă aplicație te lasă să te pui în pielea vedetelor prin deepfake

Foto: playtech.ro

Sci-Tech

Alternativă FaceApp: o nouă aplicație te lasă să te pui în pielea vedetelor prin deepfake

Zao este o nouă aplicație lansată de chinezi care îți permite să-ți pui propria fața în locul unei vedete dintr-un film. Mulți au comparat-o cu FaceApp, dar modul în care funcționează e mult mai elaborat, scrie playtech.ro

Cea mai nouă aplicație devenită virală este Zao, din China. Nu a trecut însă mult timp de la lansare până când progrămelul a ridicat mai multe întrebări legate de securitatea datelor personale ale utilizatorilor. Trecând însă peste detaliile de fond, această aplicație este exponentul perfect al curentului deepfake. Tehnologia cu pricina face referirea la înlocuirea unei fețe dintr-un clip video într-o manieră verosimilă.

Momentan, aplicația Zao este disponibilă doar în chineză și a fost lansată în magazinul virtual Apple, în urmă cu câteva zile. Dacă înțelegi limba, o poți descărca folosind acest link, dar eu nu m-am descurcat prin interfață.

La bază, printr-un mecanism elaborat de inteligență artificială și rețele neurale, Zao le oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și pune fața în locul unor actori, după cum se poate vedea în captura de ecran de mai sus. Au mai existat în trecut aplicații care facilitau acest proces, dar utilizarea lor era destul de laborioasă și funcționau doar pe un laptop sau desktop, nu pe mobil.

Au fost necesare doar două zile de la lansare pentru ca aplicația să fie pe primul loc în AppStore-ul chinezesc. Dacă te uiți însă la ce poate să facă, este ușor să înțelegi de ce. Conform relatării unui utilizator, i-au fost suficiente 8 secunde pentru a se pune în pielea lui Leonardo DiCaprio în Romeo și Julieta.

Problemele cu Zao țin însă de faptul că facilitează ideea de deepfake și permite tuturor să creeze clipuri care ar putea fi folosite în cazul unor minciuni elaborate. Nu ajută nici faptul că trebuie să-ți dai numărul de telefon pentru a-ți crea un cont in-app, iar în termenii și condițiile de utilizare ai aplicației se menționează că cedezi drepturile de autor asupra conținutului media pe care îl creezi cu Zao.

comentarii

comentarii

Mai mult din: Sci-Tech

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top