Alătură-te comunităţii Altfel.md

Ziua păcălelilor. De ce nimeni nu are voie să se supere de 1 Aprilie și de când datează cea mai veche farsă

Foto: Pinterest

Lol

Ziua păcălelilor. De ce nimeni nu are voie să se supere de 1 Aprilie și de când datează cea mai veche farsă

Ziua de 1 aprilie este una în care se fac diferite farse sau păcăleli. Trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau alte farse similare sunt cunoscute, în cele mai multe țări europene, încă din secolul XVI.

Una dintre numeroasele explicații ale acestei tradiții este următoarea: în anul 1582 regele Carol al IX-lea al Franței ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie, odată cu trecerea de la calendarul Gregorian la cel Iulian, scrie magicfm.

În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită la data de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie. După schimbarea calendarului Gregorian, în anul 1582, oamenii au avut inițial probleme în a se obișnui cu sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Câțiva oameni care sărbătoreau Anul nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”. Întrucât la vechiul An Nou (1 aprilie) se obișnuia să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri și după anul 1582, dar sub forma unor farse și glume nevinovate.

Tradiția spune, însă, că păcălelile trebuie să fie făcute până la ora prânzului. După ora 12.00, se spune că farsa aduce ghinion celui care păcălește.

Cei care nu răspund cu zâmbetul pe buze unei farse, vor fi urmariti de ghinion tot anul. Bărbații pacaliti de o femeie frumoasă de 1 aprilie vor ajunge să o ia de nevastă, sau, dacă bărbatul este căsătorit, cei doi vor rămâne prieteni foarte buni.

O altă superstiție legată de această zi ar fi aceea că nu este recomandată căsătoria de 1 aprilie: se spune că bărbatul care se însoară de 1 aprilie va fi sub papuc toată viața.

În țara noastră, obiceiul păcălelilor de 1 aprilie este împrumutat din vestul Europei și s-a statornicit încă din secolul al XIX -lea.

Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca fiind Ziua Păcălelilor în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Germania si Franța.

În Franta, cel care cade victima unei păcăleli este numit „Poisson d’Avril” - peste de aprilie. Există în Franța și o tradiție de a prinde pe spatele celui păcălit un pește din hârtie, cu un ac de gămalie.

În Anglia păcălitul este numit „nebun de aprilie”, iar în Scoția, acestuia i se spune „cuc de aprilie”. Atât ziarele cât și televiziunile obișnuiesc să facă farse de 1 aprilie, anunțând stiri false.

comentarii

comentarii

Mai mult din: Lol

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top