Alătură-te comunităţii Altfel.md

A fost odată într-o zi de 10 August. Data la care Magellan a pornit prima călătorie în jurul lumii

Foto: Igor Rotari / Altfel.md

Istorie

A fost odată într-o zi de 10 August. Data la care Magellan a pornit prima călătorie în jurul lumii

Sărbătoriții zilei sunt actrița de teatru și film Tamara Buciuceanu, cântarețul și actorul spaniol Antonio Banderas, muzicianul scoțian Ian Anderson (Jethro Tull) și actrița americană Rosanna Arquette.

- Într-o zi de 10 august, 586 î.H. - Regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a distrus Ierusalimul și a ars primul templu construit de Solomon în secolul al IX-lea î.Hr. e. Începutul captivității babiloniene.

- Tot într-o zi de 10 august, 258 - a fost ars pe rug, la Roma, Sfântul Laurențiu.

- Pe 10 august, în anul 955, avea loc Bătălia de la Lechfeld, când Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai puțin Saxonia) îi înfrangea definitiv pe unguri, care de la această data nu vor mai intreprinde nici un atac în Germania.

- La 10 august 1500, Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), dăruia Mănăstirii Putna, marea dveră (perdea de stofă care acoperă fiecare dintre cele trei intrări în altar, înlocuind ușile) a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită. În colțurile lucrării sunt portretele votive ale lui Ștefan și al Mariei Voichița.

Broderiile de pe Marea dveră a Răstignirii / Sursa:Mănăstirea Putna

- În aceeași zi, navigatorul portughez Diogo Dias, a pierdut în timpul furtunii flotila Cabral care se îndrepta spre India și a descoperit insula Madagascar.

- În 1519, la 10 august, cele cinci corăbii aflate sub comanda lui Fernando Magellan pornesc din Sevilla, în prima călătorie în jurul lumii.

- În 1534, pe 10 august, începea înălțarea bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș.

- 1675: A fost înființat „Observatorul Regal din Greenwich”. În 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construita de Wren, s–a pastrat pana in prezent, si este inconjurata de un parc in centrul Londrei. Chiar daca Observatorul Regal și-a mutat echipamentul în afara Londrei după al doilea Război Mondial pentru zone mai puțin poluate, vechiul Observator Regal - fondat in 1675, și acum făcând parte din Muzeul Marinei - are o colecție impresionantă de telescoape și alte instrumente astronomice. Vizitatorii pot să meargă pe primul meridian, care trece prin curtea observatorului.

Observatorul astronomic de la Greenwich / Sursa:The Royal Observatory Greenwich

- În ziua de 10 august, in 1792, în timpul Revoluției Franceze, poporul cucerea Palatul Tuilleries. La prânz, castelul era luat cu asalt. Adunarea naționala decidea că regele este suspendat din funcțiile sale și că francezii vor alege o nouă Convenție Naționala a cărei misiune este să fondeze o națiune nouă – „a doua revoluție”.

- La 10 august, 1793, Palatul regal „Muzeul Luvru” în Paris va fi inaugurat ca muzeu.

- Tot într-o zi de 10 august,1833 a fost fondat orașul Chicago. Atunci nici măcar nu era un oraș, ci un sat numit Windy City, cu o populație de mai puțin de două sute de oameni.

Chicago / Sursa:Wikipedia

- La 10 august, 1846, din banii lăsați ca moștenire de chimistul și mineralogistul enlez James Smithson, a fost deschisă prima instituție americană de cercetare, instituția Smithsonian. Decizia a fost luată de Congres în 1838, dar în toți acești ani s-au dus dezbateri despre necesitatea unei astfel de instituții pentru America.

James Smithson / Sursa:Wikimedia commons

- Ăn anul 1875, pe data de 10 august, este pusă piatra de temelie a castelului Peleș din Sinaia, unul cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.

- La 10 august, 1876, în Ontario (Canada) s-a făcut primul apel telefonic la distanță (distanța dintre orașe a fost de 13 km).

- Pe 10 august, 1897, chimistul german Felix Hoffmann a izolat pentru prima dată Aspirina.

Aspirina / Sursa:Wikipedia

- La data de 10 august 1919, în cadrul adunării de la Timișoara a svabilor din Banat, aceștia își dădeau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.

- Pe 10 august 1920, Marele Imperiu Otoman dispărea. Prin semnarea Tratatului de la Sèvres dintre Antanta și Imperiul Otoman, ultimul pierdea patru cincimi din teritoriul său. Se recunoșteau inclusiv noile granițe ale României. Tratatul nu a intrat, însă, în vigoare.

La 10 august, 1929, s-a născut, la Tighina, actrița de teatru și film Tamara Buciuceanu. Tamara Buciuceanu a jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii”.

Tamara Buciuceanu / Sursa:cinemagia.ro

- La data de 10 august 1945, Japonia cerea pace și va capitula peste 4 zile, punând astfel capăt celui de–Al Doilea Război Mondial.

- Pe 10 august, 1953, I.V. Kapitonov, secretar al organizației de partid din Moscova al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, îi raportează prim-secretarului Nikita Hrușciov despre o metodă foarte avansată a Trustului de construcții nr.28, care a ridicat în Parcul Izmailovo, pe bandă rulantă, opt clădiri de cinci etaje, cu 2200 m2 fiecare. El îi scrie lui Hrușciov că la fiecare 13 zile altă asemenea clădire va fi dată în folosință. Era noul stil din arhitectura sovietică, care va produce așa-numitele „hrușciovki”, ce rezolvau precar lipsa locuințelor.

- În 1990, la data de 10 august, Sonda spațială, Magellan, lansată de NASA, a ajuns la Venus după cincisprezece luni de la lansare.

- Tot într-o zi de 10 august, in 2002, Lisa Marie Presley se căsătorea cu actorul Nicholas Cage, în Hawaii. Acesta a fost cel de-al treilea soț al fiicei lui Elvis Presley. Primul soț a fost muzicianul Danny Keough, iar cel de-al doilea a fost Regele muzicii pop, Michael Jackson. După patru luni de mariaj, Nicholas Cage a intentat divorțul.

Lisa Marie Presley și Nicolas Cage / Sursa:Pauline French / FAMOUS

surse: Wikipedia

comentarii

comentarii

Mai mult din: Istorie

To Top