Alătură-te comunităţii Altfel.md

O comoară găsită în podul unei case s-ar putea vinde cu 171 de milioane de dolari

Foto: Daniel Leal-Olivas/AFP

Cultură

O comoară găsită în podul unei case s-ar putea vinde cu 171 de milioane de dolari

Un tablou pierdut al lui Caravaggio, descoperit în podul unei case din Franța, acum 5 ani, s-ar putea vinde la licitație cu 171 de milioane de dolari, relatează CNN, citat de Știrile Protv.

„Iudita tăind capul lui Holofern”, un tablou renascentist atribuit pictorului Caravaggio, descoperit în 2014 în sudul Franţei, după ce fusese considerat pierdut timp de mai multe secole, a fost restaurant şi va fi expus joi la Londra, informează AFP.

Pictura prezintă momentul în care un războinic ridică privirile uimite şi imploratoare spre o tânără care îi taie gâtul cu o sabie. Această explozie de violenţă pe pânză ar putea fi o capodoperă a lui Caravaggio, sau ar putea fi o simplă copie.

Iudita, fragment din pictura care se crede a fi a lui Caravaggio / Sursa:Cabinet Turquin/CNN

Misterul ar putea fi descifrat joi cu ocazia prezentării sale într-o galerie londoneză, după o restaurare ce a durat doi ani, a acestui tablou renascentist, despre care unii spun că ar fi ultima mare lucrare a pictorului italian. Tabloul reprezintă episodul biblic al asasinării generalului asirian Holofern de către Iudita, pentru a apăra oraşul Betulia.

Un alt fragment din aceeași operă / Sursa:Cabinet Turquin/CNN

Tabloul a fost găsit în 2014 într-un pod din Toulouse, în sud-estul Franţei, o descoperire considerată „foarte importantă” de ministrul francez al Culturii doi ani mai târziu.

Caravaggio a evocat existenţa unei pânze asemănătoare într-o scrisoare către un prieten. Însă atribuirea unor pânze unui mare maestru al clarobscurului, decedat la vârsta de 38 de ani în 1610 după o viaţă agitată, este o sarcină dificilă deoarece artistul nu îşi semna operele şi lucrările sale au fost deseori copiate.

Există deja o pânză „Iudita şi Holofern” a lui Caravaggio, realizată în 1598, însă net diferită de pictura descoperită la Toulouse, o pictură în ulei cu dimensiunile de 144 centimetri x 173 centimetri. Expertul Eric Turquin, contactat de proprietarii tabloului, se declară convins că este vorba despre o pictură a lui Caravaggio.

Nicola Spinosa, un alt expert recunoscut pe plan mondial în arta maestrului italian, pentru care a organizat mai multe retrospective, declarase pentru AFP în 2016, că vede în acest tablou „un Caravaggio autentic”.

„Este o lucrare de o calitate extraordinară şi corespunde celei mai bune perioade a pictorului, în jurul anului 1605, moment în care reuşea cel mai bine să traducă în pictură dramele oamenilor”, adăugase el.

Această convingere este însă temperată de alţi cunoscători ai operei pictorului, iar unii dintre aceşti experţi au atribuit tabloul lui Louis Finson, un pictor flamand (1580-1617), contemporan cu Caravaggio şi care îi copia adeseori picturile.Tabloul nu se va alătura colecţiilor deţinute de muzeele franceze.

După ce a fost inclus în patrimoniul naţional, împiedicând vânzarea în străinătate până în noiembrie 2018, statul francez a lăsat să expire intervalul de 30 de luni în timpul cărora ar fi putut să îl achiziţioneze. Proprietarii au depus o nouă cerere pentru a obţine un certificat de export, care a fost acordată automat, a confirmat în ianuarie Ministerul Culturii din Franţa.

Absenţa unei certitudini în privinţa autenticităţii şi valoarea de piaţă ridicată a tabloului, în contextul în care bugetele muzeelor naţionale franceze au fost drastic reduse, ar fi putut să joace un rol important în decizia statului francez de a nu achiziţiona lucrarea.

Opera de artă este susceptibilă de a fi scoasă la licitaţie la sfârşitul primăverii, potrivit Artprice, societate specializată în comerţul cu obiecte de artă, potrivit căreia Eric Turquin va coordona această licitaţie ce va avea loc la Toulouse, după un turneu în străinătate.

comentarii

comentarii

Mai mult din: Cultură

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top