Alătură-te comunităţii Altfel.md

(video) Armata rusă îşi ridică o catedrală sub patronajul duhovnicului lui Putin

Foto: Pobeda.ru

La ei

(video) Armata rusă îşi ridică o catedrală sub patronajul duhovnicului lui Putin

Armata rusă îşi ridică o catedrală de dimensiuni impresionante într-un parc din apropierea Moscovei. Coordonatorul acestui proiect este episcopul Tihon, cunoscut ca duhovnicul lui Putin, scrie Adevărul.

Anunţul ministrului rus al Apărării Serghei Şoigu cu privire la ridicarea unei catedrale în onoarea „apărătorilor patriei” a fost urmat de prezentarea machetei şi site-ului acestui proiect.

Conform Ministerului rus al Apărării şi Patriarhiei Moscovei, catedrala va avea o înălţime de 95 de metri şi va putea găzdui până la 6.000 de credincioşi. Va fi a treia sau a patra cea mai înaltă catedrală din lume şi va face parte dintr-un complex spiritual ortodox prevăzut totodată cu un centru multimedia şi un muzeu cu specific militaro-bisericesc.

Acest complex va întregi parcul „Patriot”, ridicat de asemenea la iniţiativa armatei ruse şi inaugurat acum patru ani la Kubinka, la 60 de kilometri vest de Moscova. Ministerul rus al Apărării nu a anunţat costul proiectului şi nici denumirea viitoarei catedrale. Însă, potrivit Patriarhiei Moscovei, complexul militaro-bisericesc din parcul „Patriot” va fi finanţat în întregime din donaţii, iar acestea pot fi făcute prin transferuri de bani, cu cardul bancar, prin SMS sau alte mijloace de către toţi cei interesaţi.

Europa Liberă în ediţia rusă scrie că persoana responsabilă de construcţia acestui ansamblu este episcopul Tihon, duhovnicul lui Vladimir Putin. Termenul de finalizare este 2020.

comentarii

comentarii

Mai mult din: La ei

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top