Alătură-te comunităţii Altfel.md

(foto) Elvețienii au scos la licitație 25 de mașini de lux, confiscate de la un politician corupt

Foto: Reuters

Auto

(foto) Elvețienii au scos la licitație 25 de mașini de lux, confiscate de la un politician corupt

Elvețienii au scos la licitație 25 de bolizi aparținând lui Teodoro Nguema Obiang Mangue, vicepreședintele Guineei Ecuatoriale și fiul dictatorului Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, relatează The Guardian, citat de Știrile Protv.

Bolizii - șapte mașini Ferrari, trei mașini Lamborghini, cinci mașini Bentley, un Maserati și un McLaren sunt estimate la 18,7 milioane de dolari de casa de licitaţii Bonhams.

Cu mai puţin de câteva mii de kilometri la bord, autovehiculele au fost vândute în totalitate.

Printre acestea s-a numărat şi versiunea roadster a lui Lamburghini Veneno - una dintre cele nouă produse pentru a sărbători 50 de ani de producţie - vândută cu 8,3 milioane de dolari. Iniţial, bolidul era estimat cu o valoare de 5,1 milioane.

Printre maşinile vândute s-a mai regăsit şi o ediţie limitată a LaFerrari (2,2 milioane de dolari), un Koenigsegg (unu din cele şapte produse), un McLaren P1 (1,1 milioane de dolari), un Aston Martin One-77 (1,5 milioane de dolari) şi un Bugatti Veyron (1,3 milioane de dolari).

Au fost confiscate de justiția elvețiană după ce Teodoro Nguema Obiang Mangue a fost găsit vinovat de infracțiuni financiare. Codul penal elvețian permite renunțarea la acuzații dacă acuzatul oferă compensație pentru daunele produse.

Teodoro Nguema Obiang Mangue / Sursa:Jerome Delay/AP

Pe lângă mașinile confiscate, Guineea Ecuatorială s-a oferit să plătească Genevei 1,3 milioane de franci elvețieni costurile de judecată. Teodorin Obiang are o reputaţie pentru un stil de viaţă playboy şi a fost implicat în mai multe scandaluri mediatice în Europa.

Potrivit unui răspuns dat pentru CNN de către casa de licitaţii Bonhams, toţi banii obţinut pe urma licitaţiei vor fi donaţi organizaţiilor de caritate.

Lamborghini Veneno Roadster / Sursa:REUTERS
Koenigsegg One / Sursa:Reuters
comentarii

comentarii

Mai mult din: Auto

Publicitate

Trending

Publicitate
To Top